vineri, 15 noiembrie 2013

Reboot?

În ultima perioadă m-am delăsat, am lenevit, m-am îndopat cu alimente mult prea procesate, iar acum mă resimt

Mă simt umflată ca un balon, fără chef, cu mult prea puţină energie, mă preling efectiv din pat dimineaţa şi nici după prima cafea lucrurile nu se îmbunătăţesc.
Noroc cu munca din grădină, cu cazmaua pe post de greutate (folosită la sală), cu roaba (plină cu pământ) cărată prin grădină, pentru a acoperi floricelele.
Cum ziceam, noroc cu ele.
Asa, mă mai încarc si eu un pic cu energie, nu fără probleme…
Piele aspră, zăpăcită de cazma, degete “fixe”, ce nu vor să redevină flexibile nici după folosirea unui întreg tub de cremă , vântul din ce în ce mai rece, cu tone de haine ce-mi încetinesc mişcările, cu o cuşmă pe cap ce numai feminitate nu inspiră, cu cizme urâte si grele din plastic (dar necesare), cu nas setat pe opţiunea izvor tocmai când eşti cu mâinile în pământ.
Iar când intru în casă şi mă curăţ, observ că iar am o iritaţie pe mâini, că iar pielea este uscată şi suferă. Şi de-ar fi numai pielea…
Aşa nu se mai poate, trebuie să fac ceva, mai exact trebuie să reiau cura cu sucuri proaspete din legume şi fructe, de care m-am lăsat din prostie.
Recunosc, sunt dependentă de cafea. Data trecută renunţasem la ea, dar m-am întors din nou la a bea o cafea dimineaţă, înnebunită de mirosul cafelei proaspăt făcută. Iar cafeaua a fost primul motiv pentru care am renunţat să mai beau paharul cu suc dimineaţă. 
De aici până la “renunţare” a fost doar un pas.
Nu-mi caut scuze sau justificări. Nu am cum să mă disculp în faţa mea pentru renunţarea atât de uşoară
Şi cum suntem oficial în post, m-am hotărât să postesc 10 zile, adică să nu consum nimic altceva decât salate diverse si sucuri de legume şi fructe pregătite de mine.

Analizele sunt făcute, ştim ce avem de făcut, ştim cu ce ne confruntăm, doar ambiţie mai trebuie

8 comentarii:

  1. Si nu poti bea cafeaua dupa suc, dimineata ? Fara zahar, fierbinte si neagra :)
    Sper sa iti intri in normal cat mai rapid :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In curele de genul asta, nu se consuma cafea :(
      Si eu vreau sa trec de "astenia" asta, ca ma zapaceste

      Ștergere
  2. si cauta la Plafar,ceai de obligeana...daca gasesti poti sa iei si capsule
    si limba cerbului

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce sucuri îţi făceai? Pe stomacul gol? Cât..cum..ceva detalii, te rog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite ce-am scris cu ceva timp in urma:

      Beau sucuri facute de mine de minim 3 ori pe zi si mananc cat mai multe fructe si legume crude, nepreparate.
      Pe langa sucuri, mai iau si spirulina, chlorella si ulei de peste
      Dimineata, pe stomacul gol, bag un suc din morcovi, mere si portocale.
      La pranz, un suc din castravete, spanac (cand am), sfecla rosie, morcovi, un pic de ghimbir (daca am), mere.
      Pe la 17:00, un suc din morcovi si mere.
      Intre sucuri mananc salate verzi, la care adaug mult patrunjel.
      Dimineata mai pun cand si cand si ananas, kiwi.
      La pranz am mai pus si tije de telina.
      Daca nu esti obisnuita, poti sa incepi cu o saptamana de acomodare. Folosesti sucurile naturale si reduci cafeaua, alcoolul, sucurile din comert,prajelile, mezelurile, dulciurile.

      Poti sa te uiti si la "Gras, bolnav si aproape mort". Il gasesti pe net

      Ștergere
  4. Nu te lasa de sucuri si restul, Simona. pupic vrednicuta draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ma las, mai uit, mai am altceva de facut (mancat) :)), dar nu ma las

      Ștergere