Amintirile mele din copilărie au avut, ca punct central,
viaţa la ţară, la bunici.
Respectul pentru natură, de la bunici mi se trage.
M-au învăţat, atât cât au ştiut ei, doi oameni fără prea
multă carte, dar cu suflet şi conştiinţă, că natura trebuie respectată, ea este
cea care te hrăneşte şi te vindecă.
Oameni cu frica lui Dumnezeu, cu respect profund pentru
legea strămoşească, cu reţinere în faţa puhoiului tehnologic, mi-au pus
sapa în mână de mică şi mi-au găsit preocupări, m-au învăţat legile nescrise
ale naturii, mi-au povestit ororile războiului, invaziei ruseşti, sărăciei,
foametei, comunismului.
Mi-au arătat plantele care te ajută la supravieţuire, precum
şi cele de care să te fereşti.
De fiecare dată mă reîntorc la ei pentru a petrece
Sărbătorile Pascale.
Acolo, în căsuţa lor, orice sărbătoare religioasă are altă
conotaţie.
Acolo mă umplu de bine, de linişte sufletească.
Anul acesta m-a rugat bunica mea să fiu eu cea care face
pachetele pentru biserică şi am acceptat cu bucurie.
Deşi am muncit contra cronometru, am fost atât de bucuroasă
când bunicuţa mea, pe care eu o respect profund, mi-a lăudat rezultatul.
M-am simţit din nou copilul cu bucle
blonde, cu rochiţa roşie din catifea, ţinând-o pe bunicuţa mea de mână, mergînd
agale spre biserică, ascultând fascinată povestea Învierii Domnului.
Le sunt atât de recunoscătoare, pentru tot.
Dragii mei
bunici, vă mulţumesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu