miercuri, 29 februarie 2012

Recidiva

Mdah, cum era de asteptat am recidivat...
Daca exista vreun grup al shopaholicilor anonimi in materie de flori, ma voi inscrie si voi spune spasita ca: IAR AM CUMPARAT BULBOASE!!!
Nu m-am putut abtine, erau la oferta. Si nu o oferta oarecare...ci 100 de bulboase la 35 de ron. 

luni, 27 februarie 2012

Taitei de casa


Imi era pofta de o supa cu taitei de casa, asa cum mancam la bunicii mei cand eram mica, asa ca am facut astazi taitei. 
Se pot face in orice forma, patrati, rombulete, fideluta, mai grosi.
Eu am ales stilul "ce-o da Domnu'!" :)

Achizitii

Ieri am dat o raita prin magazinele de profil si m-am dotat cu o gramada de bulboase, plus niste trandafiri cataratori si o frumusete de liliac.
Ma simteam ca un copil in fata unei vitrine pline cu bomboane de ciocolata.
Bine ca am plecat repede de acolo, altfel dadeam gaura serioasa in bugetul familiei.
Si cum aceasta sesiune de cumparaturi coincide cu decernarea premiilor Oscar, le-am pozat pentru eternitate (acum intre noi fie vorba, vreau ca la toamna sa stiu ce a iesit si ce nu).
Ia liniste!

sâmbătă, 25 februarie 2012

START "An agricol" 2012

Astazi am dat startul la insamantari diverse.
Nu mai am rabdare sa se topeasca zapada complet, asa ma mananca degetele sa lucrez din nou cu pamantul si cu diverse plantute .


Cum anul trecut am folosit balconul din garsoniera pe post de solar, anul acesta iar ne-a prins "descoperiti", asa ca am improvizat mini sere la geamurile casei.
 Cu un Alex extrem de curios, care "bâzâia" in jurul meu mai rau ca o albina, am reusit sa plantez:  


- cateva rosii cherry


-cativa ardei iuti cu o forma haioasa
-maghiran

-leustean

-garofite

-panselute

-gazania
-gherghine
-thunbergia

Ieri mi-am luat inima in dinti si am facut cateva comenzi online, gen plantute si pomisori. 
                                     Sunt curioasa cu ce balauri o sa ma aleg :)) 


Am reimprospatat iedera, iar ce-am taiat am pus la butasire. Saraca cat a patimit in ultimii 2 ani. 
Sper ca in aceasta primavara sa-i gasesc un loc in gradina.


Am replantat cateva radacini de patrunjel, ce au rezistat peste iarna.


Mai am 2 lavande, pe care intentionez sa le plantez anul acesta in viitoarea gradinita cu flori.
Le-am tuns drastic, caci capatasera un aspect "de plantute trecute prin razboi" :))





     Atunci cand ma ocup de plante si gradina, zici ca sunt in alta lume. Totul in jurul meu dispare... 
Si cum in ultimul timp am nevoie sa ma detasez de mine si de gandurile mele, aceasta zi a fost 
cu adevarat terapeutica.








duminică, 19 februarie 2012

PAINE

PAINE





INGREDIENTE
apa 325 ml
zahar 1 lingura
sare 1 1/2 lingurita
faina simpla 450g
drojdie uscata 1 pachet
ulei 2 linguri


















Faina o cern.
In castronul cu faina presar sarea.
Fac o gaura in mijloc si pun drojdia si zaharul.
Adaug apa calduta, nu fierbinte, peste drojdie si invart usor cu lingura sau cu degetul :))























Mai pun 2 linguri de ulei.
Cand s-au incorporat, trec la framantat.
Moment prielnic sa-mi aduc aminte de toate momentele proaste ale zilei.
Doamne, ce spor capat la framantat :))























Dupa ce am "dat aluatul de toti peretii", il pun la dospit.






















Dupa ce si-a dublat volumul,




















il rastorn pe masa infainata, ii dau forma de paine si il pun in forma ce a fost unsa cu ulei si faina in prealabil.
Din acelasi aluat eu fac mini baghete, il impart in 8 bucati, intind fiecare bila, pun umplutura sau le las simple, rulez, incercand sa-i dau forma de mini bagheta si le pun in tava (am pus inainte hartie de copt).


















Las din nou la dospit 15-20 de minute.


















Ung aluatul cu lapte caldut si il bag in cuptorul incins in prealabil la 175C pentru 30 de minute, pana capata o crusta aurie deasupra.



















Mmm...

PAINICI

PAINICI



    Este o zi de duminica, asadar o zi perfecta pentru a incerca sa facem japoneze, acele painici impletite  pufoase cu lapte.

INGREDIENTE:
600 g faina
350 ml lapte caldut
1 pachet drojdie deshidratata
50 ml ulei
1 lingura zahar
1 lingurita sare

Optional un galbenus cu 1-2 lingurite lapte pentru uns painicile, inainte de a le da la cuptor


Faina se cerne.
Laptele caldut se amesteca cu zaharul si cu drojdia, punem 3-4 linguri din faina, amestecam si se lasa 10 minute la dospit.









































Restul de faina se amesteca cu sarea, iar maiaua se adauga in faina, incorporandu-se cu o lingura de lemn.






















Dupa ce lingura nu mai este eficienta, se trece la framantat cu mana.


Se framanta pana se va desprinde complet aluatul de pe peretii vasului, adaugand treptat uleiul.





















Uleiul ii confera o alura pufoasa.
Se continua cu framantatul.


















Cand aluatul se termina de framantat, se adauga un pic de ulei deasupra si se lasa la dospit, intr-un loc ferit de curenti de aer (pana la dublarea lui).


















Se rastoarna pe masa de lucru, unsa in prealabil cu ulei.


















Scuzati calitatea pozei. Soarele este de vina :)
Se imparte aluatul in 8 bucati aproximativ egale si se vor modela.
Voi lasa pozele sa prezinte "procedura" :) Sunt terminata daca ma puneti sa explic in cuvinte imbarligatura :))


















Se ia o bila, se intinde sub forma de batz  :)















rasuciti















de doua ori

















se aduce bucla mare peste partea rasucita





















se iau capetele si se introduc de o partea si de cealalta a buclei, unde gasim spatiu liber....moaaaa, ce stiintific :))))
Et voilà !




















La fel procedam cu restul.
O alta metoda pe care eu o indragesc este realizarea de coronite. Se face batul, se prind cele doua capete cu o mana si cu cealalta se insurubeaza, dupa care se introduc capetele in bucla din partea cealalta sigiland.
Sunt praf la explicatii, sper ca ati inteles.
Se pun japonezele formate intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se lasa din nou la dospit pentru 20-30 de minute, ungandu-le cu un pic de apa calduta.

















Eu am facut 16 din aceeasi cantitate, insa au iesit cam micute "pentru gustul meu"
Se ung cu galbenusul batut cu un pic de lapte si se pun in cuptorul preincalzit la 180-200 de grade, sau treapta 5 la cel pe gaz, pentru 20 de minute, pana formeaza o crusta aurie pe deasupra si ele suna a gol.
Gata!