duminică, 27 ianuarie 2013

De ce nu mai am incredere (continuare)

Inainte sa iesim pe usa, ne-a mai spus ca ei nu i se pare limfom (probabil miscata de disperarea noastra), dar ca totusi e ceva ce trebuie investigat.

Ce-am facut noi?
Ne-am facut pasapoartele. Am facut actele ca, in caz de nevoie, mama sa poata vinde tot.
Ne-am dus la prima agentie de bilete de avion.
Eram atat de bulversati, obositi, incat ne simteam subiectii unui film horror.
Am cerut ajutorul tuturor cunoscutilor si colaboratorilor.
Eram in stare in acea clipa sa-mi vand un rinichi.
Pediatrul copilului ( de meserie oncolog), auzind ce ni se intampla, a decis sa treaca pe la noi.
Dezinteresat, medic de scoala veche, a luat o hartie si un creion si a inceput sa schiteze istoricul sotului meu.
Nu pot decat sa ma rog pentru el, sa-i dea Dumnezeu sanatate si viata lunga, caci fara el innebuneam.
Tot el ne-a intors din drum si ne-a zis sa mai asteptam un pic si sa mai facem niste investigatii inainte sa plecam, ca sa avem concret cu ce sa mergem acolo.
Asa a ajuns sotul sa mai faca o serie de analize specifice si CT-uri si tot felul de anticorpi si analize de care nu auzisem in viata noastra.
Tot felul de supozitii, ba boala autoimuna, ba cancer, ba ...
Dupa CT si punctie medulara, Domnul Doctor ne-a indrumat la gastro, sa faca o colonoscopie si o ecografie, caci iesise o ingustare lumenala la colonul ascendent si o leziune la ficat.
Asa am ajuns la gastro, unde s-au facut iar analize si ecografii si colonoscopii...
Nu am de gand sa va plictisesc cu termeni medicali, concluzia domnului doctor de la gastro a fost ca nu se stie de ce aceasta reactie a organismului, ca acea leziune pe ficat nu pare ceva grav si sa revina la control peste 1 luna.
Ca ceea ce se intamplase fusese o reactie a unui virus, scapat de sub control de oboseala cronica a organismului...adica exact ce tinea de Matei Bals.


Va intrebati in cat timp am ajuns in Viena?
Foarte repede...nu gasisem o explicatie logica a ceea ce se intamplase si pornisem, exact ca niste detectivi, sa cautam "vinovatul".
Ajunsi acolo, iar analize, iar ecografii.
Domnul doctor de acolo, dupa ce i-am explicat nebunia, a spus ca sunt foarte multi romani care vin cu o gramada de probleme in Viena. Ca unii dintre ei vin prea tarziu, sau cu diagnostic gresit.
I s-a parut ireal totul. Nici nu stia ce sa ne zica...

Ca sa fie tabloul complet, acolo analizele au iesit normale, semn ca:
1.     Innebunisem clar;
2.     Virusul trecuse;
3.     S-au mai dus si 10 ani din viata;
4.     Uite cum mori din cauza doctorilor, inainte sa ti se puna un diagnostic.

Am invatat ca niciodata nu o sa mai am incredere intr-un diagnostic, pana nu-l verific cel putin in doua parti diferite.
Am realizat ca traiesc in Romania, mama ei de treaba. Daca nu esti bolnav, sigur te vei imbolnavi din cauza sistemului...
Ca este usor sa fii doctor, dar este foarte greu, se pare, sa fii om
In acea perioada, nu cred ca am dormit 6 ore legate. Stateam noaptea pe marginea patului si plangeam. Era singurul moment cand ma puteam exterioriza fara sa ma vada sotul.
Ma tot intrebam de ce noua toate. 
Si asta doar din cauza increderii excesive in oameni ce promit ca stiu ei, ca d-aia sunt medici si ca tu nu trebuie sa-ti faci griji si sa te informezi si sa intrebi si sa studiezi.
Povestea e oarecum scurtata, am scos din ecuatie clinici private si spitalul de urgenta.

Va intrebati ce s-a mai intamplat dupa?
M-am imbolnavit eu...nu era logic?

Inainte de “boala” sotului, eram sanatoasa...

12 comentarii:

  1. Dincolo de lipsa de echipamente, de dotari de ultima generatie si uneori de slaba pregatire medicala, eu tot asta as acuza la sistemul nostru sanitar:lipsa de umanism.ne-am invatat sa ne uitam la un caz, nu ne impresioneaza ca am mai vazut de-astea si nici nu privim la suferinta si mai ales teama bolnavului.La bucuresti , de fata cu tata care era pacient, vorbeau de evolutia si prognosticul cancerului ca despre buletinul meteo, ca si cum el, cel in cauza n-ar fi fost acolo sau n-ar fi inteles.Cineva spunea pe un blog ca a fost internata intr-un spital din Romania, a fost foarte multumita de interventia chirurgicala si evolutia postoperatorie dar ca i-a lipsit foarte mult un zambet, ca toata lumea vorbea civilizat dar nimeni nu zambea.Avea dreptate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa nu-si inchipuie cineva ca toate investigatiile si analizele le-am facut pe baza asigurarii...asta nu, chiar daca am cotizat anii intregi si nu cu sume mici.
      Tot din banii agonisiti (cu stres,pierzand nopti si sanatate)
      Si nu au fost putini bani...
      Dincolo de latura materiala, un suflet "cald" care macar sa zica un "imi pare rau/ inteleg/ o sa fie bine" ar fi ajutat mult, macar sa potoleasca furtuna din sufletele noastre.
      In legatura cu tatal tau, e crunt. E crunt sa ti se comunice atat de sec finalul, fara consiliere psihologica, fara nimic. Exact ca unor animale.

      Ștergere
  2. Imi pare rau, Simona... Si inteleg prin ce-ai/ce-ati trecut... Si lasa-ma sa-ti spun ca o sa fie bine... Asa simt nevoia sa-ti spun. Sanatate va doresc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria, iti multumesc pentru gandurile bune.
      Inca lucram la partea cu o sa fie bine, dar nu ne dam batuti

      Ștergere
  3. Am si eu o poveste din categoria asta, cu sistemul de sanatate din Romania, dar nu vreau s-o rascolesc ... Au trecut sapte ani si jumatate si totul e in ordine. Tragi aer in piept si intorci pagina. Sanatate !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dani, eu sunt sigura ca nu am fost numai noi cei ce am trecut prin Purgatoriu.
      Multumesc, Dani
      Cum se zice...ce nu te omoara...

      Ștergere
  4. Eu nu mai am de mult incredere in sistem, iar in ultimii ani parca doar diagnosticuri de cancer stiu sa puna la oricine le trece pragul. Capul sus!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos
      Asa este, il pun de multe ori cand nu trebuie si il omit atunci cand chiar e.

      Ștergere
  5. O Doamne, câtă energie, câtă vlagă, câtă sănătate pierdute în mod gratuit.

    Da, cât fac o vorbă bună, o strângere de mână, o încurajare și cât de puțin costă.

    Vă doresc din tot sufletul să vină soarele cât de curând pe strada voastră. Să fie blând, mângâietor și să vă aducă zâmbetul pe buze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este. Multa energie si sanatate pierdute.
      Acum unde sa ma duc si sa reclam ce?
      Eu inteleg ca este o meserie grea, dar asta se invata in scoala? Sa-ti uiti latura umana, sa uiti ca te ocupi de fiinte fragile?
      Multumesc din suflet pentru urari.
      Nici nu stiti cat bine fac cuvinte spuse din suflet.
      Sper sa fie bine si asta cat mai curand

      Ștergere
  6. Va aveti unul pe altul si doar asa ati reusit sa treceti peste. Se vede ca iti iubesti sotul. Si acum inteleg de ce iti este atat de draga Viena. Ai o datorie fata de ea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar, acolo au stiut sa-si faca timp sa vorbeasca cu noi, sa ne explice, sa ne faca sa simtim ca noi chiar contam in aceasta lume.
      Se spune ca oamenii din acea parte a Europei sunt "inchisi", retrasi. Eu spun ca e fix invers.

      Ștergere